Catalog produse
Marci produse

Sfaturi plantare pomi fructiferi

 

 

Sfaturi plantare pomi fructiferi


           Cel mai bun moment pentru a planta pomi fructiferi cu rădăcină goală este toamna târziu sau primăvara devreme, adică luna noiembrie sau luna martie.

          Plantarea de toamnă este preferată pentru aproape toate tipurile de fructe, atâta timp cât este posibil, având în vedere vremea.

 

1.Înaintea plantării-propriu zise se sapă gropi de aprox. 40-60 de centimetri lăţime, 40-60 de centimetri lungime şi 40-60 de centimetri adâncime. E bine să săpaţi aceste gropi cu câteva zile sau săptămâni înainte;

 
2. Se fasonează rădăcina pomului. Fasonarea rădăcinii implică îndepărtarea rădăcinilor vătămate şi scurtarea vârfurilor, la cele lungi;

3. Pomul se introduce apoi într-o mocirlă. Aceasta se compune din balegă fermentata (daca aveţi), pământ şi apă. Aveţi grijă ca fiecare ramificatie să fie acoperită cu această compoziţie;

4. Pomul trebuie plantat  la adâncimea la care a crescut în pepinieră. Dacă nu aţi întrebat vânzătorul, puteţi să vă orientaţi după punctul de altoire, care trebuie să se afle la 1cm deasupra nivelului solului. Pe măsură ce se aşează pământ peste rădăcini, se efectuează tasarea prin călcare;

5. Atenţie, nu folosiţi gunoi proaspăt, deoarece compromiteţi şansele ca pomul să se prindă. Folosiţi 10-15 l de apă pentru a uda;

6. E bine ca, atunci când săpaţi groapa, să aşezaţi pământul scos în două grămezi: una cu pământul de deasupra (primii 20 de cm) şi cealaltă cu restul. Când plantaţi pomul, puneţi pământul scos de deasupra la fund şi cel scos de la fund deasupra.

7. Plantarea se face astfel: Se face un muşuroi sub rădăcinile pomului, pe fundul gropii. Apoi, se trage pământul cât să acopere rădăcinile, se calcă, se trage un nou strat de pământ şi se calcă din nou  iar peste nivelul gropii se face un muşuroi care în primavara se nivelează;

8. Trebuie să ştiţi că adăugarea de îngrăşăminte chimice este total contraindicată. Acestea micşorează mult şansele ca planta să se prindă;

 9. Pentru ca pomul să crească drept, puteţi înfige în groapă - de preferinţă înainte de plantare, pentru a nu afecta rădăcinile pomului - un tutore înalt. Legaţi pomul de acest tutore.

 

10.Vă urăm succes in pomicultură!

spacer
Website detinut de PIM AGRICOLA S.R.L., CIF: RO16215847, Reg.Com: J29/416/2004

pepiniera-zamfira.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe site se considera acceptarea politicii de utilizare cookies. Pentru o experienta mai buna in site-ul nostru folosim si sisteme de analiza si marketing conform politicii de protejare a datelor.